14 arme secrete, pentru a fi cu un pas în fața oamenilor enervanți și dificili - partea a II-a - Horia Radu

14 arme secrete, pentru a fi cu un pas în fața oamenilor enervanți și dificili – partea a II-a

d299c2d0e28877fc3a0429d2707873d1

Salut.

Așa cum am promis, am revenit cu partea a doua, a materialului despre cum să ieși în avantaj, atunci când ai de a face cu oameni dificili.

Și nasoli.

Și complicați.

Cred ca ai înțeles ideea. 😀

În prima parte (dă click aici dacă încă nu ai parcurs-o), am discutat de 7 abordări diferite, dar care duc, în esență, la același rezultat.

Adică la rezultatul în care tu obții ce vrei, dificilul își vedea de treaba lui..fiind dificil cu altcineva, iar nervii tăi respiră ușurați și fericiți.

Da, necesită un pic de efort și din partea ta și de câteva teste făcute, până ajungi să găsești varianta cea mai potrivită.

Adică varianta care funcționează.

Însă, dacă vei schimba abordările și vei jongla cu aceste tehnici, poți să fii sigur că persoanele dificile nu te vor mai privi în același fel, ever!

La propriu.

Pentru că, ori vei fi ajuns tu să îi înțelegi și să vorbești pe limba lor, ori ei se vor convinge de superioritatea ta, a omului care nu cade victimă așa ușor la manipulări și șantaje emoționale.

Și..își vor vedea de treabă căutându-și alte victime cu care să facă ce știu ei mai bine..să fie “dificili”.

Sau îți vei vedea tu de treabă și vei pleca de lângă astfel de oameni, așa cum am discutat, deja.

Adică, dacă ești înconjurat din toate părțile de oameni ciudați și complicați, poate că ar trebui să iei asta pe un semn de la Divinitate și să-ți vezi de drum.

În orice direcție. 😀

Acum .. și eu și tu, știm ce înseamnă să ai de-a face cu oameni dificili, enervanți și ciudați, așa că ia cea mai bună decizie pentru tine, pe termen lung.

Și dacă nu știi cum e să ai de-a face cu ei .. e posibil să fii unul dintre ei. :))

Dacă ai parcurs deja prima parte, probabil ai observat că am schimbat titlul, din 7 secrete..în 14 secrete.

Nu de alta, dar ar fi fost derutant să vezi un titlu ce îți spune că urmează partea a doua, a celor 7 secrete..și să găsești o numărătoare de 14 noțiuni, în total.

Nu am fost eu așa bun la matematică, niciodată, însă acum a trebuit să fac un efort și să apelez la cunoștințele mele minime, ca să nu te pun în dificultate, pe tine, cititorule.

Bun, azi ai alte 7 metode, pe care eu le-am testat și care funcționează foarte bine, atunci când îți dai interesul cu adevărat.

Pentru că în prima parte a articolului ne-am oprit la numărul 7, astăzi continuăm de unde am rămas…

8.  Fă-i să înteleagă că .. îi intelegi

51952

Așa cum am discutat deja, oamenii devin dificili, dacă simt că mesajul lor (oricât de ciudat ar fi) nu ajunge la tine.

Dacă au impresia, din orice motiv, că ceea ce încearcă ei să transmită, nu reușește să parcurgă drumul, între logica lui și logica ta.

Și din motivul ăsta, pentru a-ți capta atenția, pot să recurgă la un limbaj violent, un ton al vocii ridicat, exagerări sau provocări verbale și nonverbale.

Adică chestii la care sunt buni oamenii dificili.

Dacă îi băgam cu adevărat în seamă (și nu desenăm pokemoni în agendă) și ascultăm cu atenție ce încearcă să ne spună, s-ar putea să avem niște surprize.

Cum arăți că îi asculți cu adevărat și îi bagi în seamă?

Arătând că suntem atenți și prezenți în discuție, atât prin limbajul nonverbal, cât și prin răspunsurile noastre la ideile lor, oricât de ciudate și aberante ar fi.

(..ideile lor, nu răspunsurile noastre)

Ceea ce este un lucru din ce mai rar, având în vedere că majoritatea oamenilor din ziua de azi, sunt mai concentrați pe a vorbi ei înșiși..despre ei înșiși.

Și mai puțin, pe a asculta ce are de spus cealaltă persoană.

Un limbaj nonverbal puternic, care exprimă interes și deschidere, arată că ești sincer captivat de ceea ce spune persoana din fața ta, este flatant și mai mult ca sigur va rezulta în atenția reciprocă.

Ai observat cuvântul secret?

“Reciprocă..”

Oamenii vor deveni dificili în mult mai puține cazuri, sau își vor controla tonul vocii, care va coborî și vor de veni mai raționali.

Mergând până acolo, încât nu vor mai fi dificili deloc, dacă aceste lucruri se întâmplă de la începutul interacțiunii.

Dacă, de exemplu, în timp ce vorbești cu un dificil, tu îți exprimi verbal interesul și acordul și faci eforturi să zâmbești forțat, însă nonverbal îi transmiți că și o căcăreaza de capră neagră, este mai importantă pentru tine în momentul ăla..

Pe o scară de la 1-10, cam cum crezi că va reacționa, respectivul, pe viitor?

Va lăsa de la el și va face eforturi să-și îmbunătățească comunicarea cu tine, bucuros și flatat că reușește să te dezguste și să te scoată din sărite?

(pentru că asta transmiți tu prin atitudine si limbaj nonverbal)

..sau va recepționa întocmai părerea ta despre el și va deveni ȘI MAI DIFICIL?

Cum poate un om dificil ..să devină și mai dificil?

Este o provocare la care te invit să participi singur.

Experiența m-a învățat că unii oameni au mintea odihnită și e mai bine să nu îi provoc, verbal sau nonverbal, dacă am de pierdut pe termen lung.

Vrei să testezi până unde poate merge un om, în dificultatea lui?

Succces!

 9. Gândeste ca ei. Nu fi rigid!empatie

Oricât de greu ți-ar fi..sau ar părea.

Fă un efort și imaginează-ți că ești în locul lor, pentru un moment.

Știu că tu consideri că nu ai putea să înțelegi mintea unui om dificil, pentru că nu ești așa special..ca ei.

Însă fă un efort.

Ce vor ei de fapt?

Dacă tu ai fi în situația lor ce te-ar interesa să obții?

Ce te-ar deranja la cei din jur?

Acest singur sfat te va ajuta foarte mult și te va duce departe, în orice relație.

Și asta, pentru că majoritatea oamenilor din viața noastră nu văd decât un singur punct de vedere și nu analizează decât o singură opțiune:

A lor.

Cei mai buni comunicatori, cei mai șarmanți, cei mai convingători și cei mai fermecători oameni din lume, sunt cei care pot să-și schimbe perspectiva și să analizeze și punctul celorlalți de vedere, cu foarte mare ușurință.

E mai greu la început, pentru că suntem învățați că suntem perfecți și nu greșim niciodată.

Așa ne-am tot repetat noi în minte și am ajuns să credem că noi suntem perfecți..iar ceilalți sunt nebuni.

Toți. 

Însă, pe măsură ce vei lua în calcul varianta că nici tu nu ești chiar perfecțiunea întruchipată și începi să fii un pic atent și să analizezi, cu adevărat, problema din perspectiva celuilalt..lucrurile se vor schimba în bine.

În primul rând, pentru tine.

S-ar putea, nu de puține ori, să ajungi la concluzia că dificilul..nu e chiar așa de nebun cum pare la prima vedere și chiar are niște argumente bune de partea lui.

Și atunci se mai pune doar problema acceptării și recunoașterii acestui fapt, la care, din nou, se oprește foarte multă lume.

Pentru că ține de orgoliu..și nimeni nu vrea să renunțe la el, pentru toate beneficiile din lume.

Citeam undeva zilele trecute, un citat fain:

Un om, ocupă cu tălpile lui, vreo douăzeci și ceva de centimetri de spațiu, însă raza orgoliului lui, ocupă câțiva kilometri.

Și uite așa ne călcăm zilnic pe orgoliu, și nu mai avem loc unul de altul

Însă, e cu totul altă discuție, cu altă ocazie.

Încearcă numai și vezi ce iese.

10.  Laudă-i!

whos-awesome-youre-awesomeAcum e acum .. ține-te bine!

Dacă data trecută, în prima parte a articolului, ți-am sugerat să le arăți apreciere sinceră, atunci când merită..acum îți sugerez să le arăți apreciere sinceră..când nu merită neapărat.

Hai că-i culmea!

Adică tu citești rândurile astea, ca să afli ce ai de făcut oamenii stresanți și obositori din viața ta, iar eu îți spun cum să-i lauzi.

Unde oare ai nimerit?

Păi, uite care-i explicația:

Chiar dacă persoana dificilă din viața ta (sau persoanele, că presupun că ai mai mulți nesuferiți în jurul tău, ca orice om normal care se respectă) nu face nimic, în mod deosebit, care să merite un cuvânt frumos, tu oferă-i-l.

Cuvântul de laudă si aprecierea.

De ce să faci asta?

Principiul este același ca și în primul în caz, discutat data trecută, în care ți-am zis să-i arăți apreciere, atunci când merită, chiar dacă e un ofuscat răsfățat.

Diferența e, că acum, îl vei valida și îi vei oferi cuvinte de laudă, chiar dacă nu merită.

Ciudat, nu?

Ce armă secretă e asta?

Este!

Pentru că astfel apelezi la un proces psihologic foarte fain (și un pic malefic, în același timp, după părerea mea) care ne face pe noi, atât oamenii normali, cât și cei mai ciudați și speciali, deopotrivă, să devenim sau să ne transformăm în ceea ce alții cred despre noi.

Este vorba despre “efectul Pygmalion” și a fost descoperit în SUA, în cadrul unui experiment psihologic.

Elevii din doua clase diferite au dat un test de inteligență.

Astfel, elevii din prima clasă au fost încurajați și lăudați pentru capacitățile lor mentale, deși rezultatele lor nu au fost cu nimic deosebite, ci doar normale.

În același timp, cealaltă clasă de copii, care a dat același test, nu a fost lăudată deloc, dar nici criticată, ci pur și simplu nu li s-a dat nici un fel de feedback, în legatură cu rezultatele obtinuțe la testul de inteligență.

Concluzia a fost următoarea:

Acei copii care au fost încurajați și lăudați pentru rezultate pe care nu le aveau încă, au ajuns să aibă acele rezultate și chiar să le întreacă, să le depășească, pentru că le-a fost indusă convingerea că pot mai mult.

Și pentru că au fost încurajați și lăudați pentru asta.

Și mai pe scurt, s-a constatat că oamenii adulți, nu doar copii, au tendința de a se comporta în consecință directă cu așteptările pe care cei din jur le au de la ei.

Așa că .. atunci când tu te aștepți ca oamenii dificili din jurul tău să fie dificili în continuare, indiferent ce faci tu..ghici ce?

Asta o să se întâmple cu adevărat și nu ține foarte mult de ei.

În schimb, atunci când mergi un pic contraintuitiv, doar la prima vedere și îi lauzi și îi apreciezi pe cei pe care îți fac viața un pic mai grea decât ți-ar plăcea ție..

Iar ei ajung să fie conștienți de așteptările sincere pe care tu le ai de la ei, respectivii se vor comporta ca atare.

În principiu, nu prea au de ales, pentru că, așa cum ți-am zis, este o tendință reflexă, inconștientă și dovedită științific.

(și un pic malefică, pentru că poți influența comportamentul unui om, din multe puncte de vedere, nu toate etice)

Și mai concret, dacă, de exemplu, ai un partener de viață dificil (ceea ce e practic imposibil, dar fă-mi pe plac..) și ai vrea să fie un pic mai răbdător, mai puțin cicălitor, mai îndrăgostit de periuța de dinți sau de aspirator etc (scrie tu ce vrei aici) ..

..atunci îl vei lăuda FIX pentru că este așa cum vrei tu să fie..dar nu este încă.

Mă urmărești, până aici? 😀

Exact același principiu îl poți aplica și în cazul persoanei (sau persoanelor) dificile din viața ta.

Fă-i să creadă, în mod autentic, că îi apreciezi pentru ceva ce încă nu fac..și, pe măsură ce vor deveni convinși că au aceea calitate lăudată de tine, vor ajunge să o și aibă și să o afișeze cu adevărat, cel puțin în prezența ta.

Ce-i drept, este o tehnică pe care o poți aplica numai în cazul persoanelor nasoale cu care ai o relație pe termen mediu și lung, ca să poți obține cu adevărat niște rezultate faine.

În cazul persoanelor dificile pe care abia le cunoști, aplică cele învățate în prima parte a articolului.

(și nu apela la topoare și săbii ninja..alea functioneaza rapid..dar fac rău la libertate, pe termen lung).

 11. Nu opune rezistență498982+62

E o regulă nescrisă că lucrurile cărora le opunem rezistență, persistă.

Pentru că le alimentăm cu atenție și energie.

În comunicare, se aplică în felul următor: oamenii cărora le reziști sau le opui oricât de mică rezistență, vor persista în a-ți opune și ei rezistență.

Gândește-te la doi berbeci (la animale mă refer acum) care se bat pentru acceași oaie.

Se vor împunge cap în cap și se vor lupta, până unul cedează sau este învins.

Când ar putea foarte bine să facă cu rândul.

La oaie.

(oricum arată toți la fel și oaia nu ar face diferența)

Așa că, rupe-ți un pic din timpul tău prețios și fii un pic mai atent la punctul lor de vedere, pune-le întrebări despre ceea ce tocmai au zis (asta transmite interes sincer în persoana lor) și dă din cap aprobator, ca și cum ai înțeles ce zic și ce explică ei.

Chiar dacă știai dinainte ce vor să zică și tocmai ți-au irosit 30 secunde din viață, repetând ceva ce tu știai deja.

Pentru că acele 30 secunde în care tu pui întrebări și dai din cap aprobator îl fac pe cel din fața ta să se simtă înțeles, apreciat și important.

Cui nu-i place să se simtă apreciat și important, corect?

Și ție îți place și cauți exact același lucru la cei din jur, numai că nu te poți sesiza singur în legătură cu asta.

 12. Creeaza o legatură

Uneori, ajută să schimbi subiectul discuției care se dovedește a fi dificilă și să cădeți de acord, pe cu totul alt subiect, total diferit de cel inițial.

Asta te va ajuta să creezi o legătură emoțională cu acea persoană.

Da, uneori, chiar și o legătură negativă poate să te ajute.

(cum ar fi să cădeți de acord asupra culorii pe care ar avea-o locomotiva, dacă ar fi legal să-ți legi șeful de șinele unui tren)

Însă nu te obișnui să creezi un raport plecat din acorduri negative, pentru că poate să te afecteze pe termen lung și se poate întoarce împotriva ta, la un moment dat.

(cu tot cu locomotivă..și să te trezești tu însuți legat de șine)

13. Ia-o ca pe o provocare

t845952+62+

Cu fiecare oportunitate pe care o ai în interacțiunea cu oamenii, în special cu personalitățile dificile, concentrează-te pe rafinarea propriilor tale aptitudini de comunicare.

Gândește-te la asta ca la o aventură, ca la un joc.

Și, fii liniștit, vei întâlni multe astfel de provocări pe parcursul vieții.

Deci e mai bine să le accepți, decât să încerci să te ferești.

Da, atât de mulți oameni dificili sunt în lumea asta, așa că acceptă și mergi mai departe.

Fă un pic mai mult efort și nu te concentra doar pe cuvintele rostite între voi 2, ci ascultă tonul vocii celuilalt și observă-i limbajul nonverbal pe care-l afișează.

Concentrarea ta este bine să se învârtă în jurul comunicării în sine, ca proces, nu în jurul persoanei pe care o ai în față, pentru că așa vei descoperi mult mai mult din ceea ce vor să spună de fapt.

Și astfel, pe termen lung, vei avea un mult mai mare control asupra stării tale emoționale și mai multe rezultate pozitive în comunicarea și interacțiunea cu personalitățile dificile din viața ta.

(și când te gândești că scad și șansele de a-ți rupe vreun degețel în molarii interlocutorului..)

14. Schimbă-ti posturatumwc

Vei fi uimit să afli cât de dezarmant și complicat poate să fie, să fii nervos pe o persoană care .. îți zâmbește.

Însă, grijă mare, pentru că nu mă refer aici la acel zâmbet arogant, cu subînțeles de „te ‘chiș în freză!”.

Ci la acel zâmbet sincer și candid, prin care însoțești o strângere de mână, a unui om pe care chiar îl respecți.

De asemenea, pumnii strânși și brațele încrucișate poartă mesajul anxietății și frustrării (uneori, în funcție de context), așa că, menține-ți în mod conștient și intenționat o postură deschisă, brațele relaxate, pe genunchi sau pe birou.

(.. genunchii tăi, însă dacă ți se dă voie..nu e frumos să refuzi)

Așa cum am zis și data trecută, dacă ești într-un mediu de lucru, poți chiar să iei notițe în timp ce faci pauze regulate, să te uiți în ochii interlocutorului.

Toate astea vor transmite faptul că nu sunteți dușmani, ci aliați, într-un scop comun.

Chiar și atunci când trebuie să exprimi și să transmiți o informație pe care celălalt o va întâmpina și o va accepta cu dificultate, de cele mai multe ori va fi receptată și acceptată mult mai ușor, atunci când limbajul tău nonverbal arată că ești relaxat și nu agresiv, sau defensiv.

Iar dacă nimic din ceea ce am discutat mai sus nu funcționează..întotdeauna rămâne o opțiune și varianta cu locomotiva..șinele de tren și persoana dificilă. :))

                                                                    *****

Cam atât și pentru azi.

Ai 14 metode de a influența o persoană dificilă, nu numai în favoarea ta, ci în favoarea amândurora.

Aplică, testează și vezi ce funcționează.

Acum, am nevoie de 4 secunde din timpul tău.

Pe “număratelea”!

Pentru că am mai multe idei, poate chiar pentru o continuare a prezentului material, am nevoie să-mi răspunzi rapid la o întrebare.

Bine, de fapt, două întrebări.

Care crezi tu că este cea mai eficientă din metodele discutate până acum, în influențarea oamenilor enervanți și dificili?

Cât de mult te-ar ajuta o continuare a acestui material?

Ce părere ai dacă inaugurăm o categorie nouă pe blog, cu materiale..doar despre relaționarea cu oamenii dificili.

Na, că au fost 3 întrebări.

Sau ai numărat tu una în plus.  :))

 

Pe curând,

Horia

 

 

 

P.S  – Vezi butonul ala albastru, de sub paragraful asta, primul din stânga?

Scrie share pe el..și de câte ori este apăsat încă un om dificil din lumea asta se trezește din somnul profund al ignoranței, care-l face ciudat, ofuscat și răsfățat.. și atinge iluminarea.

Ajută-mă să fac lumea un loc mai bun . 🙂