atingere Archives - Horia Radu

SINGLE sau nu?Cum afli în doar câteva minute, doar observând câteva detalii non-verbale

Salut.

Horia sunt și azi vreau să-ți vorbesc un pic despre cum anume ne dăm seama dacă o persoană, un tip sau o tipă faină care ne place, este  single sau împreună cu partenerul/partenera sa, și cum ne putem da seama de asta, doar fiind atenți la câteva indicii  non-verbale.

Așa cum știi și tu, atunci când oamenii, femei și bărbați deopotrivă, văd o persoană pe care o plac, care îi atrage, câteodată singurul lucru care îi reține de la a aborda persoana respectivă este faptul că poate persoana nu este singură, ci este într-un cuplu.

Nu știu cât de des ți s-a întâmplat și ție, dar eu am trecut prin asta de câteva ori, și nu a fost deloc plăcut, ci chiar printre cele mai stânjenitoare momente din viață mea de macho-man 😀

Mă refer la momentul ăla în care vezi o tipă faină, la o petrecere sau în oraș, la cafea și deși faci eforturi supra-omenești să îți faci curaj să te duci la ea și să-i ceri un număr de telefon, sau id-ul de facebook cum se face mai nou, fix când pui întrebarea sufletului, ea te refuză politicos și se înroșește un pic când îți spune că e cu prietenul sau soțul care tocmai e plecat până la bar să ia ceva de băut.

Sau mai rău, iubitul e chiar în spatele tău, întrebându-se ce naiba cauți tu vorbind cu iubita lui.. și  are 1,90 cm înăltime..și e tatuat..In fine, cred că ai inteles ideea!

Știi despre ce vorbesc, nu? Auci! Parcă și ustură un pic, așa-i? 😀

Nu atât de des ca și bărbații, dar știu că și femeile trec prin astfel de situații, însă pentru că ele sunt cu vreo 3% mai inteligente decât noi bărbații (fapt dovedit științific, pentru cei sceptici), ele au astfel un avantaj și reușesc să iasă mai ușor sau să nu intre deloc în astfel de combinații fatale.

Însă doar de dragul provocării, îți prezint mai jos un exemplu concret în care rolul principal e femeie.

Hai să ne imaginăm următoarea situație:

O fată atrăgătoare, aflată în oraș cu prietenii, vede un grup de persoane care stă undeva în fața ei, într-un pub.

130213104328-flirt-woman-single-story-top

Ei i-a atras atenția unul din tipii din grupul respectiv, și astfel ,ea ca o femeie frumoasă care se respectă și cu 3% mai inteligentă decât el, după cum ți-am zis, începe să-i trimită semnale non-verbale, intenționate sau nu, cum ar fi faptul că se uită din când în când înspre tip, până acesta o sesizează, apoi își întoarce privirea și privește intenționat în altă parte, ca și cum nu el este cel mai interesant lucru din încăpere.

Ți-e cunoscută “tehnica” asta? Este doar una din căile subtile prin care noi, bărbații și femeile deopotrivă, alegem conștient sau inconștient, să transmitem interesul și atracția pentru o anumită persoană.

Mă înșel, fetelor? 😀

Bun, să continuăm cu exemplul.

Să zicem ca EL este un pic mai “încet” sau poate doar un pic emoționat ca să reacționeze, așa că ea decide că e timpul să meargă până acolo, să treacă, cică, întâmplător pe lângă grupul lui, ca să-și comande ceva de la bar, de exemplu, și să-i dea șansa lui să o abordeze, să intre în discuție cu ea.

Însă în același timp, ea observă că tipul care i-a stârnit imaginația, stă de asemenea lângă o femeie atrăgătoare ce pare să facă parte din grup.

Aici se ridică întrebarea “Sunt cei 2 împreună?” Ar trebui să stea fata la locul ei, sau ar trebui să ar trebui totuși să meargă în zona lui?

      Spațiul personal

Este un fapt dovedit științific că cu cât mai aproape din punct de vedere emoțional sunt 2 persoane, cu atât mai aproape vor sta și fizic, unul lângă celălalt, așezați sau în picioare.

Imaginează-ți o bulă în jurul fiecărei persoane, iar această bulă înconjoară persoana și un pic spațiu din jurul persoanei.

Ei bine, pentru acea persoană, tot ceea ce se află înăuntrul bulei” este proprietatea lor și se numește spațiu personal.

Și NU, nu este o invenție a bărbaților! 😀

Acum, mărimea spațiului personal variază oarecum, de la persoană la persoană, dar nu diferă foarte mult.

Atunci când 2 persoane sunt foarte apropiate (iubiți, părinți, soți, prieteni apropiați, copii) aceștia vor sta la aproximatic 15-45 cm unul de celălalt.

tooclose_crop380w

Numai cei care sunt emoțional apropiați de noi au voie să intre în acest perimetru, iar toată lumea care intră fără permisiune ne pot face să ne simțim intimidați, astfel să facem un pas înapoi, departe de intrus.

       Atingerea și însușirea unui lucru personal

O simplă atingere a corpului poate avea o mie și una de înțelesuri și interpretări diferite,  toate depinzând de cum percepem noi puterea unei atingeri în arta non-verbalului.

Atingerea poate transmite respect și încredere, dar este de asemenea un mod de a diferenția puterea între oameni.

Atingerea, ca element al limbajului non-verbal, poate fi un instrument extraordinar de puternic, atunci când este folosit cu finețe, precizie și acuratețe.

Arta atingerii unei alte persoane, trebuie învățată și stăpânită pentru a putea transmite mesajele corecte celeilalte persoane.

Un element foarte important este alegerea momentului potrivit, pentru că unele persoane vor reacționa într-un mod nu tocmai plăcut dacă-i atingi prea devreme sau prea mult.

Trebuie făcut într-un mod corect și la momentul potrivit, sau rezultatul nu va fi deloc cel așteptat.

Poți să apreciezi dacă este sau nu un moment potrivit sau dacă felul în care ai folosit tehnica asta este în regulă, doar dacă ești atent la cum reacționează persoana căreia i-ai adresat atingerea.

Dacă persoana pare că se apleacă spre tine și se apropie de tine, atunci e clar că ai făcut mișcarea potrivită. Dar dacă persoană se retrage, e clar că nu ai făcut chiar ce trebuia și e indicat să faci mici ajustări în situația asta.

         Simțul de proprietate mana pe pieptul lui

Oamenii ating sau se sprijină de lucrurile pe care le consideră ca fiind ale lor.

De exemplu, o persoană se va sprijini uneori de pereții casei sale, dar niciodată nu vor face acest gest atunci când sunt în casa altei persoane.

Iubiții se vor ține de mână, își vor mângâia brațele unul altuia, sau își vor “curăța” partenerul de scame invizibile de pe umărul acestuia.

Unul din inconfundabilele semnale făcute de femei ca să-și arate drepturile asupra unui bărbat este punerea mâinii deshise pe pieptul acestuia.

În mod asemănător, un bărbat își va pune mâna pe talia sau spatele partenerei de cuplu.

Elementul cheie pe care ar trebui să-l reții este că noi oamenii atingem lucrurile, obiectele pe care le simțim ca fiind ale noastre și facem acest lucru într-o mare varietate de feluri,  așa că fii atent la atingerile ușoare, cu degetele, brațele și chiar cu picioarele.

Ține minte să interpretezi întotdeauna gesturile în grupuri de gesturi și în legătură cu atitudinea generală a celui/celei care ți-a atras interesul și să ții cont și de mediul în care se află persoană respectivă.

Îți mulțumesc că ai citit până aici și  că ai ales să petreci câteva minute alături de mine.

Mă ajută enorm să primesc feedback-ul tău cu privire la acest material, așa că te rog lasă-mi un comment mai jos si spune-mi părerea ta, în câteva cuvinte.

De asemenea, un like la pagină și un share la articol îmi sunt de real folos, pentru că așa stiu ca informațiile de mai sus îți sunt folositoare. 🙂

Până data viitoare,

Cu drag,

   Horia Radu