Tag: perosnalitati dificile

Salutare.

Horia sunt.

Te-a șocat un pic titlul așa-i?  😉

Fii fără grijă, nu am de gând să te învăț cum să droghezi pe nimeni.

Cel puțin, nu în sensul în care te gândești tu în momentul ăsta.

Așa că încă nu chema mascații să mă ia, căci afli despre ce e vorba, imediat.

(plus că sunt șanse mari să greșească ușa sau blocul, așa că nu-mi supăra vecinii .. 😉)

Azi revin cu o soluție simplă la „problema” care se repetă, din ce în ce mai mult, în mesajele pe care le primesc de la cei ce mă citesc.

Și mi-am dat seama că cei care îmi scriu nu sunt singurii care se confruntă cu provocarea asta.

Și anume..

Majoritatea dintre noi facem tot ce trebuie, în mod natural, ca să inițiem o conversație și ne facem plăcuți si acceptați într-un grup social.

Adică să creăm relații.

Da, de tot felul.

Însă, uneori, dăm rateuri și stricăm ce am construit într-o relație cu o persoană faină pe care tocmai am cunoscut-o, pentru că ..

.. nu i-am dat doza.

De dopamină.

Dacă nu ești nou pe aici, sigur ții minte că ți-am vorbit despre asta în cursurile gratuite ce ți le-am trimis când te-ai abonat la articolele mele.

Și, totodată, la mostre regulate de inteligență și umor fin.

(da, știu. Am zile în care mă iubesc singur mai mult decât trebuie 😉 )

Acum, ca să te fac să nu te întrebi prea mult ce-am vrut să spun în paranteza de mai sus..

(care nu a sunat prea bine, dacă stau să mă gândesc..)

Să continuăm..

Dopamina este un hormon.

Este neuro-transmițătorul eliberat de creierul oamenilor atunci când aceştia primesc o recompensă.

Orice fel de recompensă.

De la un cuvânt de încurajare primit de la un apropiat.

Până la un compliment sincer sau un feedback pozitiv de la cineva a cărui opinie chiar contează pentru noi.

Așa se explică senzația aia faină și călduță pe care o simțim în corp când avem o zi cu multe like-uri pe Facebook și Instagram. :))

(când, de fapt, pozele cu ce am mâncat aseară sau pufoșenia pe care am postat-o nu sunt chiar cele mai  importante titluri în nici un ziar )

Doar avem senzația asta.

Iar dopamina este vinovată pentru această stare de euforie și beatitudine.

Exact la fel se întamplă și în comunicare și relaționare.

Oamenii din jurul tău “pot fi drogați.”

De tine.

Folosindu-te de propriul lor creier.

(am pus ghilimele în caz ca mă citește vreun Wow Biz-er .. care nu știe multe și o ia la propriu)

Cu ce te ajută informația de mai sus?

Uite la ce:

Dacă tu, prin abilitățile tale de comunicare reușesti să le pui creierașul în miscare..

.. astfel încât ei să-și primească doza de dopamină atât de iubită ..

Brusc devii un om fain.

În ochii lor.

Nu ca nu ai fi deja. 😉

Ei bine, uite care e mecanismul unei interacțiuni nereușite și ce facem majoritatea dintre noi.

Așa cum știi deja, subiectul preferat al majorității oamenilor:

Sunt ei înșiși.

(îți vorbesc mai pe larg despre asta în cursurile gratuite ce le primesti la abonare .. așa că ia măsuri )

Care este primul pas..

Primul pas este să inițiezi o conversație și să provoci oamenii să vorbească despre ei.

Pentru că oamenii încep să vorbească despre ei, creierul lor începe să secrete dopamină, hormonul recompensei.

Întâmplător, este și drogul nostru preferat.

Da, și al meu și al tău, chiar dacă nu știi .. sau nu vrei să recunoști.

De fapt, exact ăsta este și secretul din spatele mega-succesului Facebook și a dependenței unora de această rețea socială, dar despre asta promit să îți vorbesc într-un material viitor.

Până aici, totul bine și frumos.

Dar știi ce nu fac unii oameni atunci când ascultă pe cel din fața lor?

Nu îi încurajează.

Să continue.

Să vorbească.

Adică nu dau din cap, în semn de aprobare.

Fie își așteaptă rândul la vorbit și nu ascultă efectiv deloc ce are celălalt de spus.

(gândindu-te la ce model să aibă pedichiura cățelușului de poșetă..)

Fie se uită fix la ei și .. atât.

Iar celălalt, interlocutorul, vorbește și explică chestii despre el, până la un moment dat, când îl cuprinde deodată senzația că vorbește singur.

Sau cu un perete.

Ai simțit vreodată asta?

Să vorbești, să explici și să fii implicat total în ceea ce vrei să transmiți, pentru ca la un moment dat să te cuprindă o senzație că .. nu ești ascultat?

Dacă tocmai te-ai regăsit în senzația de mai sus, îmi permit să te întreb:

Te-ai gândit vreodată la ce față ai?

Când asculți pe cineva care îți vorbește?

Nu, nu te întreb întâmplător.

Tot documentându-mă pentru acest articol, am descoperit că nu sunt singurul care suferă.

De sindromul Resting Bitch Face.

(nu, nu te-am înjurat, dar chiar așa se numește .. )

Și chiar e un fenomen real.

Întreabă-mi prietenii. 😉

Se pare ca sunt oameni, nu puțini, care atunci când își relaxează fața..

Fără să zâmbească.

Și fără să adopte nici o altă expresie.

Arată cam ceva de genul:

Cunoşti .. pe cineva .. care arată exact ca în poza de mai sus atunci cand te ascultă?

Sau ..

Ți s-a spus că mai ai de lucrat la mufa .. cu care asculţi? :))

Da, indiferent că “suferi” de Resting Bitch Face Syndrom, sau nu, e posibil să transmiţi acelaşi mesaj.

Mai mult sau mai puțin,

Pentru că nu suntem învățați să oferim feedback nonverbal celui care ne vorbește.

Este un punct esențial și critic în absolut orice comunicare.

Nimeni nu va fi încurajat să continue să vorbească și să se exprime dacă nu este încurajat de interlocutori.

Adică .. nu își vor lua doza din drogul lor preferat, dopamina.

De ai vrea tu să faci asta?

Păi .. nu vrei.

Din contră, vrei să le-o dai.

 Sau, mă rog, să-i ajuți să și-o dea ei înșiși.

(nu știu de ce, am emoții în legătură cu ce tocmai s-a înțeles din ce am explicat .. 😀 )

Numai că nu ești tot timpul conștient de ce au oamenii nevoie ca să se simtă bine în prezența ta.

(noroc că mă ai pe mine alături, altfel nu știu ce te-ai face..)

Bun, dar cum faci asta?

Pe lângă a-i face să vorbească despre ei și a-i asculta atent şi sincer?

Simplu.

Îi încurajezi. Să vorbească. Mai departe.

Feedback-ul verbal și nonverbal pe care-l primim atunci când suntem într-o discuție, ne ajută să știm dacă avem atenția și înțelegerea celui din față noastră.

Aprobarea, acel dat ușor din cap, are mai multe scopuri.

De exemplu, poartă mesajul:

„Da, înțeleg. Sunt interesat de ce spui. Continuă.”

Dacă, în orice moment, oprim acest feedback nonverbal, vom semnaliza că nu mai suntem de acord cu ce zice interlocutorul.

Sau că nu mai suntem interesați de subiect.

(este echivalentul unei palme ude peste ochișorii vorbitorului )

Nu mă crezi? Testează. 😉

Cu prima persoană cu care vei purta o discuție după ce termini acest articol, lasă-l să vorbească 10-20 secunde, în timp ce dai ușor din cap, aprobându-l.

Apoi, brusc, subit și dintr-o dată .. oprește feedback-ul nonverbal.

Și .. observă ce reacție are cel din fața ta.

Numai nu te distra prea mult cu testul ăsta, pentru că oamenii au o memorie emoțională foarte bună.

Adică .. nu uită cum îi faci să se simtă.

Iar asta s-ar putea să se întoarcă împotriva ta, dacă te „joci” prea mult cu emoțiile lor.

În concluzie, atunci când cineva îți vorbește, pe lângă faptul ca tu chiar îi asculți, arată-le asta și încurajează-i oferindu-le feedback-ul mult așteptat.

Dă ușor din cap, în semn de aprobare și poți chiar să cuvinte scurte, cum ar fi:

„Da, interesant. Foarte tare, n-am știut.” Etc

Dacă îți spun că .. studiile și experimentele științifice susțin această ipoteză , mă crezi?

Uite mai jos un scurt video despre reacţia bebeluşilor care, după câteva secunde de joacă normală..

.. dintr-o dată, nu mai primesc nici un feedback verbal sau nonverbal de la mama lor.

Scopul “Still Face Experiment” cum a fost el numit, a fost altul decât subiectul despre care îţi scriu azi.

Insă are relevanţă şi dovedeşte ideea nevoii inconştiente de feedback şi atenţie pe are o au toţi oamenii, atunci când comunică cu cei din jur.

Chiar de la varste atât de fragede, ca bebeii simpatici din scurtul clip de mai jos.

Aruncă un ochi şi vezi despre ce este vorba.

Mai mult decât atât..

În cadrul unor experimente sociale, pe care eu nu mă satur le descopăr, s-a constatat că..

.. atunci când oamenii oferă acest feedback nonverbal printr-o mișcare de aprobare capului, interlocutorul lor va vorbi de pana la 3 ori mai mult.

Faţă de situaţia în care nu primește acest feedback din partea celui care ascultă.

Pam pam. 😉

Pe scurt, acest feedback nonverbal este o cale foarte simplă, eficientă și naturală de a crea relație și conexiune cu o altă persoană.

Cu un singur amendament ..

„Nu-l droga” prea tare pe cel din fața ta, oferind prea multe doze de dopamină creierului lor, pentru că atunci oamenii vor dezvolta o dependență ușor nesănătoasă față de tine și prezența ta.

Și nu vrei asta.

Decât dacă .. chiar vrei asta.

(dar, între noi fie vorba, atunci ai “provocări” mai mari de înfruntat decât relațiile sociale .. 😉 )

Plus că dacă exagerezi și dai din cap în permanență..

.. poți ajunge să semeni ca un cățeluș de pluş foarte la modă în anii ’90.

Ce-l puneau șoferii pe bord sau în spate, pe lunetă.

Nici asta nu vrei.

Sper.

Calea de mijloc este cea mai bună.

(știa Moise ce știa .. 😉 )

                                                            ***

Cam atât pentru azi.

Cunoști vreo persoană tip „perete” cu care nu-ți place să vorbești, la muncă sau acasă?

Ori .. vreun „căţeluş de pluş” care dă din cap non-stop, când te ascultă?

Spune-mi despre ce e vorba intr-un comentariu mai jos.

Sunt curios. 😉

Pe curând,.

Horia

P.S  –  Nu mai spun că, la fiecare comentariu și share, creierul meu primește o doză de dopamină, specifică recompensei că am făcut un lucru bun și util.

Vrei să mă vezi .. “high?!

Te provoc! 

Dă-mi “o doză”.  Dă-mi un share! 😉

Apasă pe butonul albastru din stânga și promit să revin cu un articol nou, în câteva zile.